Sari la conținut

Fus orar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte sensuri, vedeți Fus.
Fusurile orare mondiale standard.

Un fus orar este o zonă pe Pământ în care este legal în vigoare aceeași oră (același timp). Timpul aflat legal în vigoare într-un anumit loc este numit timp legal, oră legală, oră oficială sau, uneori, timp standard sau oră locală.

[modificare | modificare sursă]

Timpul civil al unui loc este definit, prin măsurători astronomice, astfel încât ora 12 să coincidă cu amiaza locului (momentul când Soarele ajunge în punctul cel mai înalt de pe cer). Deoarece amiaza astronomică nu este simultană în toate punctele de pe Pământ, utilizarea timpului civil ar duce la situația în care fiecare localitate are propria oră. Timpul civil este egal doar pentru locuri situate pe un același meridian. Pentru puncte aflate la longitudini diferite, diferența de timpi civili este proporțională cu diferența de longitudine, fiecare 15° diferență de longitudine ducând la o diferență de 1 oră între timpii civili.

Pentru a evita existența unei ore diferite în fiecare punct de pe Pământ, s-a stabilit o împărțire a suprafeței Pământului în zone numite fusuri orare. Fiecare fus orar are asociat un meridian numit meridianul central al fusului orar. Toate punctele încadrate într-un fus orar au ca timp legal timpul civil al meridianului central al fusului orar respectiv.

Pe mare, sunt luate ca meridiane centrale toate meridianele multiplu de 15°. Fiecărui astfel de meridian îi corespunde ca fus orar zona cuprinsă între 7°30‘ est față de meridianul central și 7°30‘ vest față de meridianul central. De exemplu, zona cuprinsă între 22°30‘ și 37°30‘ longitudine estică are ca timp legal timpul civil al meridianului de 30° longitudine estică. În orice punct de pe glob, diferența dintre timpul civil și timpul legal este astfel de cel mult 30 de minute. Diferența de timp legal între două fusuri orare vecine este de exact 1 oră.

Timpul civil al meridianului 0° este timpul universal coordonat (prescurtat UTC). Timpul universal coordonat coincide cu timpul legal al fusului orar cuprins între 7°30‘ longitudine vestică și 7°30‘ longitudine estică.

Timpul legal al fiecărui fus orar este specificat relativ la UTC. De exemplu, pentru fusul orar cuprins între 22°30‘ și 37°30‘ longitudine estică, adică pentru fusul având ca meridian central meridianul de 30° longitudine estică, timpul legal este egal cu UTC+2h. Asta înseamnă că, de exemplu, dacă UTC este 15 octombrie ora 14:32, fusul orar UTC+2 are ca timp legal 15 octombrie ora 16:32. În același moment, fusul orar UTC+10h are ca timp legal 16 octombrie ora 00:32. Dacă UTC este 15 octombrie ora 07:12, fusul orar UTC+2h are timpul legal 15 octombrie ora 09:12, iar fusul orar UTC-11h are timpul legal 14 octombrie ora 20:12.

Meridianul 180° are asociate două fusuri orare. Un fus se întinde de la meridianul 172°30‘ longitudine estică până la meridianul 180° și are timpul legal egal cu UTC+12h. Celălalt fus se întinde de la meridianul 180° până la meridianul 172°30‘ longitudine vestică și are timpul legal egal cu UTC-12h. Între aceste două fusuri orare diferența de timp legal este de exact 24 de ore, adică o zi. Linia de demarcație dintre ele (meridianul 180°) se numește linia de schimbare a datei.

Timpul universal coordonat

[modificare | modificare sursă]

Timpul de referință pentru definirea fusurilor orare este timpul universal coordonat (UTC), care are la origine timpul civil al observatorului astronomic Royal Greenwich Observatory din Greenwich, Londra, Anglia [1]. În momentul de față, timpul universal coordonat este definit pe baza timpului atomic, cu niște corecții aplicate în vederea păstrării lui în sincronism cu rotația Pământului.

Termenul Greenwich Mean Time (GMT) este ambiguu în acest moment, putând desemna timpul universal coordonat, timpul civil al Observatorului din Greenwich, care diferă de UTC cu cel mult 0,9 secunde, sau timpul solar mediu al Observatorului din Greenwich, care este timpul civil plus 12 ore.

Fusurile orare reale

[modificare | modificare sursă]
Fusurile orare europene

Pe uscat, liniile de demarcație dintre fusurile orare sunt modificate în așa fel încât să se suprapună, pe cât posibil, peste granițele stalelor sau diviziunilor administrative. Ca urmare,există puncte în care diferența dintre timpul legal și timpul civil este mai mare de 30 minute. Unele fusuri orare sunt atât de mult lățite încât ajung să se învecineze cu fusuri orare având timpul legal cu două sau chiar trei ore mai mare sau mai mic. De exemplu, China are pe întreg teritoriul aceeași oră legală, deși se întinde pe aproximativ 60° de longitudine și ar trebui să fie divizată în 5 fusuri orare distincte.

Linia de schimbare a datei, indeosebi, este modificată pentru a evita arhipelagurile din Oceanul Pacific. Ca urmare, există fusuri orare dincolo de UTC+12h, și anume UTC+13h și UTC+14h. Acestea sunt construite în zone care, ideal, ar trebui să aparțină de fusurile UTC-11h și, respectiv, UTC-10h.

Pe lângă fusurile orare cu diferențe de număr întreg de ore, există, din motive istorice, teritorii în care ora legală este intermediară între două fusuri "obișnuite". De exemplu, India are ora legală UTC+5h30min.

Câteva exemple privind timpul legal în diverse orașe de pe Glob sunt date în continuare:

  • Los Angeles, California, SUA: UTC − 8 (ex. dacă este 12:00 UTC, atunci este 04:00 în Los Angeles)
  • Toronto, Ontario, Canada: UTC − 5 (ex. dacă este 11:00 UTC, atunci este 06:00 în Toronto)
  • Stockholm, Suedia: UTC + 1 (ex. dacă este 12:00 UTC, atunci este 13:00 în Stockholm)
  • București, România: UTC+2 (exemplu: orei 12:00 UTC îi corespunde la București ora 14:00 TLR: „Timpul Legal Român”).
  • Istanbul, Turcia: UTC + 3 (ex. dacă este 03:00 UTC, atunci este 06:00 în Istanbul)
  • Mumbai, India: UTC + 5.5 (ex. dacă este 13:00 UTC, atunci este 18:30 în Mumbai)
  • Tokyo, Japonia: UTC + 9 (ex. dacă este 11:00 UTC, atunci este 20:00 în Tokyo)

Acolo unde ajustarea pentru fusul orar rezultă într-un timp de cealaltă parte a miezului nopții UTC, atunci data locului respectiv este cu o zi mai devreme sau mai târziu. Exemplu:

  • Cairo, Egipt: UTC + 2 (ex. dacă este 23:00 UTC, luni, 15 martie, atunci ora în Cairo este 01:00, marți, 16 martie)
  • Auckland, Noua Zeelandă: UTC + 12 (ex. dacă este 21:00 UTC, miercuri, 30 iunie atunci ora în Auckland este 09:00, joi, 1 iulie)
  • New York, SUA: UTC − 5 (ex. dacă este 02:00 UTC ,marți, ora în NY este 21:00, luni)
  • Honolulu, Hawaii, SUA: UTC − 10 (e.g. ex. dacă este 06:00 UTC, luni, 1 mai, atunci ora în Honolulu este 20:00, duminică, 30 aprilie)

În unele țări, în special din zona temperată, în timpul verii timpul legal este cu o oră mai mare (mai târziu) decât timpul fusului orar "normal" în care este încadrat locul respectiv. Ca urmare, ora legală se calculează ca și când teritoriul respectiv ar fi încadrat în fusul orar vecin spre est.

De exemplu, România are în mod normal (iarna) ora legală egală cu UTC+2h. În timpul verii, mai exact între ultima duminică din luna martie și ultima duminică din octombrie, ora legală este UTC+3h.

Înainte, oamenii au folosit timpul bazat pe amiaza locală (timpul civil), rezultând astfel ore diferite de la oraș la oraș. După dezvoltarea telecomunicațiilor și odată cu expansiunea căilor ferate, aceasta a devenit o problemă care a fost rectificată parțial de fusurile orare care au setat ceasurile unei regiuni la aceeași oră principală solară.

Lista fusurilor orare și a zonelor conținute

[modificare | modificare sursă]

Regiunile marcate cu asterisc (*) au ora de vară: adaugă 1 ora vara. Unele zone nord-sud de mijlocul Pacificului diferă cu 24 de ore: au aceeași oră din zi dar diferă cu o zi întreagă. Cele două fusuri orare extreme de pe Pământ (ambele în mijlocul Oceanului Pacific) diferă cu 26 de ore. Stațiile din Antarctida în general folosesc ora bazei de provizii, totuși atât Amundsen-Scott South Pole Station (SUA) cât și McMurdo Station (SUA) folosesc fusul orar al Noii Zeelande (UTC + 12 vară sudică, UTC + 13 iarnă sudică). Există unele neînțelegeri asupra folosirii fusurilor orare în special între SUA și Federația Rusă.

Datele oferite mai jos sunt pur informative și se bazează pe fusurile orare recunoscute de Statele Unite ale Americii.

UTC−12h – UTC−9h 30min

[modificare | modificare sursă]
UTC−12h UTC−11h UTC−10h UTC−9h 30min

Denumiri

BIT - Baker Island Time NUT - Niue Time HAST - Hawaii-Aleutian Standard Time
TAHT - Heure de Tahiti
MART - Heure de Marquises

Ora de vară

Țări

UTC−9h – UTC−6h

[modificare | modificare sursă]
UTC−9h UTC−8h UTC−7h UTC−6h

Denumiri

AKST - Alaska Standard Time
GAMT - Heure de Gambier
PST - Pacific Standard Time
Zona Noroeste (Mexic)
MST - Mountain Standard Time
Zona Pacífico (Mexic)
CST - Central Standard Time
Zona Centro (Mexic)

Ora de vară

HADT - Hawaii-Aleutian Daylight Time AKDT - Alaska Daylight Time PDT - Pacific Daylight Time MDT - Mountain Daylight Time

Tări

UTC−5h – UTC−3h 30 min

[modificare | modificare sursă]
UTC−5h UTC−4h 30 min UTC−4h UTC−3h 30 min

Denumiri

EST - Eastern Standard Time HLV - Hora Legal de Venezuela AST - Atlantic Standard Time NST - Newfoundland Standard Time

Ora de vară

CDT - Central Daylight Time EDT - Eastern Daylight Time

Tări

UTC−3h – UTC−1h

[modificare | modificare sursă]
UTC−3h UTC−2:30h UTC−2h UTC−1h

Denumiri

NST - Newfoundland Standard Time

Ora de vară

NDT - Newfoundland Daylight Time

Tări

UTC – UTC+3h

[modificare | modificare sursă]
UTC UTC+1h UTC+2h UTC+3h

Denumiri

WET - Ora Europei de Vest
GMT - Greenwich Mean Time
CET - Ora Europei Centrale
WAT - Ora Africii de Vest
EET - Ora Europei de Est
CAT - Ora Africii Centrale
USZ−1 - Kaliningradskoe vremia
EAT - Ora Africii de Est

Ora de vară:

WEST - Ora de vară a Europei de Vest CEST - Ora de vară a Europei Centrale EEST - Ora de vară a Europei de Est

Țări

UTC+3h 30min – UTC+5h

[modificare | modificare sursă]
UTC+3h 30min UTC+4h UTC+4h 30min UTC+5h

Denumiri

IRST - Iran Standard Time MSK - Moskovskoe vremia AFT - Afghanistan Time PKT - Pakistan Time

Ora de vară

IRDT - Iran Daylight Time

Tări

UTC+5h 30min – UTC+6h 30min

[modificare | modificare sursă]
UTC+5h 30min UTC+5h 45min UTC+6h UTC+6h 30min

Denumiri

IST - Indian Standard Time
SLT - Sri Lanka Time
NPT - Nepal Time YEKT - Ekaterinburgskoe vremia MMT - Myanmar Time
CCT - Cocos Islands Time

Ora de vară

PKST - Pakistan Summer Time

Tări

UTC+7h – UTC+9h

[modificare | modificare sursă]
UTC+7h UTC+8h UTC+8h 30min UTC+8h 45min UTC+9h

Denumiri

OMST - Omskoe vremia
WIB - Waktu Indonesia Bagian Barat
KRAT - Krasnoiarskoe vremia
WITA - Waktu Indonesia Tengah
CST - Chinese Standard Time
AWST - Australian Western Standard Time
PYT - Pyongyang Time ACWST - Australian Central Western Standard Time IRKT - Irkutskoe vremia
WIT - Waktu Indonesia Timur
JST - Japan Standard Time
KST - Korea Standard Time

Ora de vară

Tări

UTC+9h 30min – UTC+11h

[modificare | modificare sursă]
UTC+9h 30min UTC+10h UTC+10h 30min UTC+11h

Denumiri

ACST - Australian Central Standard Time YAKT - Iakutskoe vremia
AEST - Australian Eastern Standard Time
VLAT - Vladivostokskoe vremia

Ora de vară

ACDT - Australian Central Daylight Time AEDT - Australian Eastern Daylight Time

Tări

UTC+11h 30min – UTC+13h

[modificare | modificare sursă]
UTC+11h 30min UTC+12h UTC+12h 45min UTC+13h

Denumiri

NFT - Norfolk Time MAGT - Magadanskoe vremia
NZST - New Zealand Standard Time
GILT - Gilbert Island Time
PHOT - Phoenix Island Time

Ora de vară

CHAST - Chatham Island Standard Time NZDT - New Zealand Daylight Time

Tări

UTC+13h 45 min – UTC+14h

[modificare | modificare sursă]
UTC+13h 45min UTC+14h

Denumiri

LINT - Line Island Time

Ora de vară

CHADT - Chatham Island Daylight Time

Tări

Legături externe

[modificare | modificare sursă]