Sari la conținut

ASCII

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte sensuri, vedeți ASCII (dezambiguizare).
Există 95 de caractere ASCII care pot fi imprimate, numerotate de la 32 la 126.

ASCII (pronunțat ˈæski) este acronimul pentru American Standard Code for Information Interchange ("Codul Standard American pentru Schimbul de Informații"). ASCII reprezintă un sistem de codificare a caracterelor, bazat pe alfabetul englez. Codurile ASCII reprezintă caractere text pentru computere, echipamente de comunicație și echipamente care lucrează cu text. Majoritatea sistemelor moderne de codificare a caracterelor, care asigură reprezentarea mult mai multor caractere, se bazează pe ASCII.

Proiectarea sistemului ASCII a început în 1960. Prima ediție a standardului a fost publicată în 1963[1], o revizie majoră în 1967, iar cea mai recentă actualizare a avut loc în 1986. Astăzi, ASCII definește 128 de caractere, dintre care 33 sunt neimprimabile (majoritatea acestora sunt caractere de control învechite, care indică cum trebuie procesat textul propriu-zis), iar restul de 95 sunt imprimabile.

Setul de caractere ASCII conține 128 de caractere: litere mari și mici, numere, elemente de punctuație și coduri de control, cum ar fi grafemul ce marchează sfârșitul unei linii de text. Fiecare literă este reprezentată de un număr. De exemplu, litera A este reprezentată prin numărul 65, în timp ce pentru litera z este alocat numărul 122.

Există mai multe extensii ale standardului ASCII, descrise de standardele ISO 8859-x, unde x reprezintă un număr:

  1. ^ Brandel, Mary. 1963: Debutul ASCII: Istoria originii standardului ASCII.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]